Functionarul Public
Funcţionarul public este numit de către autoritatea publică, competentă potrivit legii şi
învestit în mod legal cu atribuţiile unei funcţii publice, cu o activitate pe care să o desfăşoare în scopul
asigurării funcţionării continue a unui serviciu public.
Funcţionarii publici sunt învestiţi în funcţie printr-un act administrativ de numire,
unilateral. Prin numirea în funcţia publică, funcţionarul este învestit cu un statut legal în care sunt prevăzute
drepturile şi obligaţiile acestuia. Situaţia juridică a funcţionarului public este aşadar statutară.
Drepturile funcţionarilor publici: dreptul de a i se
asigura exercitarea funcţiei sale; dreptul la protecţia legii; dreptul de ocupare a funcţiilor publice doar de
persoanele care să aibă o anumită calificare profesională; posibilitatea ce li se acordă de a se plânge
autorităţilor şi instituţiilor competente; dreptul la opinie; dreptul de asociere sindicală numai în
condiţiile legi ; dreptul la grevă numai în condiţiile legii; cumulul de funcţii numai în condiţiile legii;
restituirea cheltuielilor de transport şi cazare; alocaţia de stat pentru copii sau dreptul la reducerea
tarifelor pentru transportul în comun; uniformă; concediu anual de odihnă, medical şi la alte concedii;
dreptul la perfecţionarea continuă a pregătirii profesional ; dreptul la pensie; dreptul la asistenţă medicală
gratuită; dreptul la salariu.
Obligaţiile funcţionarilor publici: cea mai
importantă obligaţie este cea de subordonare a funcţionarilor ierarhic inferiori faţă de funcţionarii ierarhic
superiori; păstrarea secretului de stat şi de serviciu; discreţie profesională; comportare corespunzătoare; a nu
avea îndeletniciri în afara serviciului care să fie contrare funcţiei pe care o îndeplines ; îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu; să furnizeze publicului, în cadrul serviciului, informaţiile cerute;
Este interzis să primească cereri a căror rezolvare nu intră în competenţa
lor.
Este interzis funcţionarilor publici ca direct sau indirect să solicite, să accepte sau
să facă, să li se promită pentru ei sau pentru alţii, în considerarea situaţiei lor oficiale, daruri sau alte
avantaje (este vorba de infracţiunile de luare de mită şi primirea de foloase necuvenite), să colaboreze pentru
aducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu.
Deontologia functionarului public cuprinde normele
referitoare la comportamentul profesional si moral al funcţionarului public în serviciu şi în afara
serviciului.
Principiile care guvernează conduita profesională a functionarilor
publici sunt următoarele: suprematia Constitutiei si a legii; asigurarea egalitătii de tratament a
cetătenilor în fata autoritătilor si institutiilor publice; profesionalismul; impartialitatea si independenta;
integritatea morală; libertatea gândirii si a exprimării; cinstea si corectitudinea; deschiderea si
transparenta.
Normele generale de conduită profesională sunt: asigurarea unui
serviciu public de calitate; loialitatea fată de Constitutie si lege, fată de autoritătile si institutiile publice;
libertatea opiniilor. Relatiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către functionarii publici
desemnati în acest sens de conducătorul autoritătii sau institutiei publice, în conditiile legii.
Functionarilor publici le este interzis: să participe la colectarea de
fonduri pentru activitatea partidelor politice; să furnizeze sprijin logistic candidatilor la functii de demnitate
publică; să colaboreze, în afara relatiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donatii sau
sponsorizări partidelor politice; să afiseze, în cadrul autoritătilor sau institutiilor publice, insemne sau
obiecte inscriptionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidatilor acestora.
Functionarilor publici le este interzis să permită utilizarea numelui
sau imaginii proprii în actiuni publicitare pentru promovarea unei activităti comerciale, precum si în scopuri
electorale.
In relatiile cu personalul din cadrul autoritătii sau institutiei publice în care îsi desfăsoară
activitatea, precum si cu persoanele fizice sau juridice, functionarii publici sunt obligati să aibă un
comportament bazat pe respect, bună-credintă, corectitudine si amabilitate.
Functionarii publici care reprezintă autoritatea sau institutia publică în cadrul unor
organizatii internationale, institutii de învătământ, conferinte, seminarii si alte activităti cu caracter
international, au obligatia să promoveze o imagine favorabilă tării si autoritătii sau institutiei publice pe care
o reprezintă.
Functionarii publici nu trebuie să solicite sau să accepte cadouri, servicii,
favoruri, invitatii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părintilor, prietenilor sau
persoanelor cu care au avut relatii de afaceri sau de natură politică, care le pot influenta impartialitatea în
exercitarea functiilor publice detinute sau pot constitui o recompensă în raport cu aceste functii.
Functionarii publici au obligatia să asigure egalitatea de sanse si de
tratament cu privire la dezvoltarea carierei în functia publică pentru functionarii publici din subordine.
Este interzisă folosirea de către functionarii publici a prerogativelor functiei publice
detinute, în alte scopuri decât cele prevăzute de lege.
Functionarii publici sunt obligati să asigure ocrotirea proprietătii publice si
private a statului si a unitătilor administrativ-teritoriale, să evite producerea oricărui prejudiciu, actionând în
orice situatie ca un bun proprietar.
Orice functionar public poate achizitiona un bun aflat în proprietatea privată a statului sau a
unitătilor administrativ-teritoriale, supus vânzării în conditiile legii.
scris de Horia Nasra
|